Să redescoperim România

Dacă săptămâna trecută Turneul Național “Muzica în Palatele României”, eveniment organizat de Asociația Culturală Pro Valores, a debutat la Calafat sub cele mai bune auspicii, toate locurile din Palatul Marincu fiind ocupate de un public extrem de entuziast, ceea ce s-a întâmplat duminică 7 august la Cetatea Prejmer a depășit așteptările. Beneficiind și de excelenta organizare a Festivalului Musica Barcensis, care poartă de șapte ani muzica în bisericile fortificate din Țara Bârsei, arta interpretativă a chitaristului și luthistului Costin Soare a putut fi apreciată de aproape 300 de melomani.

DSC_0163

După acest succes, periplul printre cele mai frumoase locuri istorice din România a continuat la Carei, unde am descoperit cu uimire un castel de o rară frumusețe – Castelul Karolyi, care se află în mijlocul unui parc dendrologic de 10 ha, un loc încărcat de istorie care acum 20 de ani era în ruină, iar acum este refăcut complet, renovat superb, totul realizându-se cu ajutorul fondurilor europene. La Carei publicul a fost destul de numeros și foarte cald, la final a aplaudat în picioare, ritmat, smulgând un bis artistului. Ceea ce m-a surprins la Carei a fost numărul mare de copii care au asistat cu interes la concert –  peste 10 copii cu vârste de sub șapte ani.

DSC_0209

Costin Soare se află într-o formă deosebită, trece cu nonșalanță de la lăută la chitară, de la sonorități renascentiste, la virtuozitatea tipică muzicii sud-americane de la mijlocul secolului XX. Uimește prin tehnicitate, prin maleabilitate, prin utilizarea unei largi palete de culori sonore și încântă prin modul în care reușește să transmită ideile, sentimentele prin intermediul muzicii.

DSC_0206

Ne simțim în acest turneu ca într-o călătorie internațională. Dacă la Prejmer majoritatea spectatorilor vorbeau germana, la Carei limba cea mai des întâlnită a fost maghiara și iată cât de frumos muzica unește.

sannicolau mare

Astăzi ne așteaptă un nou concert, în cel mai vestic oraș al României, orașul natal al lui Bella Bartok – Sânnicolau Mare, un oraș în care spre bucuria tuturor, de curând s-au încheiat lucrările de restaurare ale Castelului Nako, un alt proiect de succes pe fonduri europene. Concertul va începe la ora 18.  Joi, Turneul “Muzica în Palatele României” ne poartă la Cetatea Făgărașului, un loc renăscut de asemenea cu ajutorul banilor europeni.

WP_20160724_12_22_41_Pro

Aceste locuri care capătă o nouă strălucire sunt promovate prin intermediul artei sunetelor cu sprijinul Uniunii de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România, a Primăriei Carei, a Primăriei Sânnicolau Mare și a Primăriei Făgăraș.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Fără categorie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s